Budescu, subiect închis la FCSB? Becali: „Vintilă a creat un sistem nou”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 23 decembrie 2019, ora 17:25,
Costantin Budescu
Costantin Budescu

Constantin Budescu a impresionat după revenirea la Astra Giurgiu. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a reușit 6 goluri și 6 pase decisive în 13 meciuri și a reintrat în atenția lui Gigi Becali. Finanțatorul FCSB nu este convins că Budescu se potrivește la sistemul de joc pe care l-a implementat Bogdan Vintilă. 

Astra are nevoie de bani, iar Ioan Niculae este dispus să se despartă de Budescu, cotat la 4 milioane de euro.

Constantin Budescu a jucat la FCSB între 2017 și 2018, reușind 13 goluri și 12 pase decisive.

Nu mai am nevoie de Budescu, pentru că ce a făcut Vintilă acum, a creat un sistem nou în care am atacanți. Am doi atacanți mari: Man și Coman. Pentru că el a creat un altfel de sistem și îl felicit pentru asta. Să nu mai zică lumea că face Becali. Habar nu aveam de ce a inventat el, adică a luat de la Hagi cred, nu știu de unde a luat. 

Eu vă spun că m-a încântat și avem atacanți, iar ca să îl pui pe Budescu în spatele celor doi atacanți… avem Tănase, Moruțan, Olaru dacă vine, nu mai e nevoie. Avem trei și joacă unul„, a spus Gigi Becali după meciul FCSB – Universitatea Craiova.

FCSB a încheiat anul cu o victorie, 2-0 cu Universitatea Craiova, după reușitele lui Dennis Man și Florinel Coman din prima repriză. ‘Roș-albaștrii’ ocupă locul 3 în Liga 1.

Clasamentul Ligii 1

budescugigi becalibogdan vintilaAstrabecalivintilatransferfcsbconstantin budescu