BREAKING NEWS | Marius Șumudică a plecat de la Kayserispor!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 15 mai 2018, ora 20:36,
sumudica
sumudica

Tehnicianul Marius Şumudică a decis rezilierea acordului cu gruparea turcă Kayserispor, a anunţat, marţi, clubul din prima ligă din Turcia.

„Nu avea sens sa mai continuăm. Așa este mai bine pentru toată lumea. Le multumesc foarte mult suporterilor care ne au ajutat să ne aflăm pe o poziție la care nimeni nu spera după ce doi ani echipa a fost la retrogradare. Președintele mi a spus ca lotul va rămâne cam la fel si acest lucru nu anunta ceva bun pentru sezonul următor. Vom rămâne prieteni, dar atât. Am simțit că nu mai puteam controla echipa, iar asta nu e din vina mea. Cel puțin așa consider eu”, a confirmat Marius Șumudică pentru digisport.ro.

În urmă cu câteva zile, Marius Şumudică i-a supărat rău de tot pe fanii lui Kayserispor, după ce a pozat aşa cum o fac jucătorii şi fanii lui Beşiktaş. Tehnicianul român a recunoscut că nu avea nicio idee despre vulturul negru, simbolul echipei din Istanbul.

„A fost o capcană. Un reporter mi-a arătat această mişcare, nu ştiam ce înseamnă. Nu e treaba mea să ştiu ce mascote au echipele din Turcia. Îmi prezint scuzele faţă de suporterii lui Kayserispor”, a declarat Marius Şumudică, conform presei turce.

Kayserispor e pe locul 9 în campionatul Turciei, cu 44 de puncte.

kyserisporsumudica