BREAKING NEWS | Ilie Năstase a fost reținut din nou de către polițiști. „A zis că am trecut pe roșu”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 25 mai 2018, ora 11:55,
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Ilie Năstase a fost reținut de către polițiști pentru a doua oară în ultimele 12 ore. Fostul mare tenismen a fost oprit de Poliția Rutieră în timp ce conducea un scuter, pentru că a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a depășit linia continuă.

Năstase, în vârstă de 71 de ani, a fost escortat la o secție de poliție și riscă un al doilea dosar penal. Fostul lider al clasamentului ATP avea permisul suspendat.

M-a oprit și a zis că am trecut pe roșu când era verde… Nu am trecut pe culoarea roșu. Dacă mergi înainte, e roșu, dacă faci dreapta, era verde și eu făceam dreapta. Mergem la pușcărie… la Jilava. Cică n-am nu știu ce asigurare. Și cică am dosar penal. Nu am trecut pe linia continuă„, a spus Ilie Năstase.

Năstase venise pe scuter la Spitalul Floreasca, acuzând răni la mâini și la spate, după ce a fost încătușat.

A venit să se constate niște echimoze la nivelul antebrațului stâng. Atât„, a declarat doctorul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

În cursul acestei dimineți, Ilie Năstase a fost reținut mai multe ore de către polițiști pentru conducerea autoturismului în stare de ebrietate. Fostul sportiv ar fi refuzat să-i fie recoltate probe biologice, a devenit recalcitrant și a adresat injurii polițiștilor.

politieilie năstaseNastase