BREAKING NEWS | Edi Iordănescu vrea să plece de la Gaz Metan

Eliminarea din Cupa României după înfrângerea de la Suceva ar putea fi ultimul meci al lui Edward Iordănescu pe banca lui Gaz Metan Mediaş.

După eşecul suferit în şaisprezecimile Cupei, 2-1 pentru Foresta Suceva, Iordănescu a anunţat că va discuta cu oficialii clubului rezilierea contractului.

Cupa României | Foresta Suceava – Gaz Metan Medias

Cupa României | Foresta Suceava – Gaz Metan Medias

Publicată de SportSV.ro pe Marţi, 24 septembrie 2019

Eşecul suferit pe terenul echipei de Liga a 3-a l-a făcut pe Iordănescu jr. să îşi piardă răbdarea, iar antrenorul a răbufnit. Tehnicianul a sintetizat situaţia de la club într-o declaraţie în care a anunţat că vrea să îşi rezilieze contractul.

Îmi pare foarte rău pentru tot ce se întâmplă şi îmi asum eu întreaga responsbilitate.
Aşa am facut mereu la rău şi la bine, am lăsat să iasă mereu alte persoane în faţă şi nu mi-a plăcut niciodată să îmi însuşesc eu meritele.
Doresc ca zilele următoare să am o discuţie cu conducerea şi să ii anunţ că să dori încetarea de comun acord a colaborării la pauza competiţională pentru echipa naţională.
Nu pot lăsa echipa acum pentru că nu ar fi corect, dar până la întreruperea campionatului se poate pregăti o soluţie. DIn păcate între mine şi conducere nu mai este comunicare de mai bine de 3 săptămâni, sau cel puţin nu aşa cum trebuie. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar nu este în favoarea echipei să continuăm în felul ăsta.
Nu pot rezilia unilateral pentru că ar însemna să plătesc daune şi sper că vom găsi o formă amiabilă. De când echipa a ajuns pe primul loc în liga 1 şi până când s-a întrerupt campionatul pentru meciurile României cu spania şi Malta, am solicitat anumite lucruri cu care conducerea nu a fost de acord.
Nu vreau să acuz, poate sunt eu vinovat ca nu m-am făcut înţeles suficient sau nu am plecat de atunci, nu vreau să reproşez, dar am spus încă din acel moment că suntem descoperiţi şi că nu putem duce o luptă pentru play-off şi cupa României în situaţia în care suntem noi cu lotul. Nu avem soluţii şi avem posturi total descoperite.Nu poţi merge în play-off cu 3 fundaşi centrali în lot, cu un fundaş dreapta de profil şi un singur atacant central.De 4 luni tot persistă această situaţie, suntem singura echipă din liga 1 care este în această situaţie.
Nu vreau 3-4 atacanţi ca şi alte echipe, dar e unicat să stai ȋntr-un singur atacant şi să ajungi cum am fost cu Craiova când eram conduşi să nu ai un jucător de careu să bag în teren”
 – a declarat Iordănescu pentru site-ul gazisti.ro.

În campionat, Gaz Metan este pe locul al patrulea, la patru puncte în urma liderului CFR Cluj.

Echipa a ajuns însă la trei înfrângeri consecutive: 1-4 cu Viitorul, 2-3 cu Craiova şi 1-2 cu Foresta Suceva (în Cupă).