CORONAVIRUS | Decizii MAJORE luate de autorități! IEȘITUL DIN CASĂ, RESTRICȚIONAT

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 21 martie 2020, ora 21:31,
90756158_534271643892928_4284351803291598848_n
90756158_534271643892928_4284351803291598848_n

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat ce decizii s-au luat în România în contextul pandemiei de COVID-19.

LIVE VIDEO AICI

Până în acest moment, în România au fost depistate pozitiv 367 de persoane cu coronavirus, dintre care 52 s-au vindecat. De asemenea, în țara noastră se află în carantină 4.207 persoane.

Marcel Vela

Ordonanta militara impotriva răspândirii COVID-19 care va regla tot ce se intampla in zilele urmatoare:

Art.1. – (1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 2. – (1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 3. – (1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 4. – În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
Art. 5. – (1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.
Art. 6. – (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale
Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României a anunțat Ministrul de Interne.

Intră AICI pentru a citi mai mai multe detalii!

anuntcoronavirusministrul de interne