BREAKING NEWS | Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj! Noul antrenor e deja la negocieri

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 29 mai 2018, ora 14:49,
dan petrescu
dan petrescu

Clubul CFR Cluj și antrenorul Dan Petrescu au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. Tehnicianul în vârstă de 50 de ani se desparte de ardeleni după ce a câștigat campionatul și urmează să semneze cu o echipă din China.

Potrivit DigiSport, cele două părţi au ajuns la o înțelegere, astfel că antrenorul nu trebuie să achite nicio clauză de reziliere. Petrescu mai avea un an de contract cu echipa din Gruia.

În prima ligă chineză, Dan Petrescu va avea un salariu de aproximativ 800.000 de euro pe an.

Fostul internațional a mai antrenat în China, în perioada 2015-2016, pe Jiangsu Suning, echipă cu care a câștigat Cupa.

Edi Iordănescu va fi noul principal al echipei CFR Cluj. Iordănescu (39 de ani) a negat, luni, faptul că a discutat cu oficialii campioanei. Între timp, negocierile au ajuns aproape de final, fostul antrenor a Astrei urmând să fie prezentat în această săptămână.

Nu am semnat cu nimeni!! Nu am nici măcar un acord verbal. Cu atât mai mult cu un club care are un antrenor în funcție. Unul care a făcut performanță și pe care îl apreciez și respect foarte mult. Nu știu pe ce drum voi merge din vară, însă în acest moment șansele cele mai mari sunt pentru o colaborare în străinătate, chiar dacă e posibil orice, inclusiv să rămân în țară“, a transmis Iordănescu prin intermediul contului de Facebook.

Edi Iordănescu a plecat de la Astra Giurgiu imediat după ce a calificat echipa în play-off-ul Ligii 1.

cfr clujPetrescudan petrescucontractreziliere