Bratu s-a resemnat: Ce spune despre venirea lui Niculescu la Dinamo. Un nou atac la Nistor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 23 septembrie 2018, ora 18:30,
Florin Bratu
Florin Bratu

Florin Bratu a fost demis de la Dinamo și va fi înlocuit cu Claudiu Niculescu. La o zi după oficializarea despărțirii de alb-roșii, Bratu a oferit declarații consistente. 

Florin Bratu consideră că decizia conducerii dinamoviste este nedreaptă. 

Eu cred că puteam să redresez lucrurile. Eram cel mai în măsură să fac asta, cunoșteam cel mai bine lotul. Poate că trebuia mai multă răbdare, dar m-am resemnat.

Am făcut și eu greșeli decizionale. Am gândit mai mult cu inima, dar ulterior unele decizii s-au dovedit greșite și s-au întors împotriva mea. Sunt foarte dezamăgit, foarte supărat de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Bratu, la TV Telekom Sport.

Fostul tehnician a comentat iminenta numire a lui Claudiu Niculescu în funcția de antrenor.

„De ce să mă surprindă că Niculescu va veni? E un dinamovist adevărat, a demonstrat în ultimul timp unele lucruri ca antrenor. Se pare că a venit momentul lui, sper să aibă succes.

Nu m-ar surprinde ca Dănciulescu să rămână la Dinamo dacă vine Niculescu. Relația mea cu Danciu nu s-a deteriorat. Au fost momente în care am avut opinii diferite, dar atât. Ne știm de foarte mulți ani și niciodată nu ne-am certat, nu ne-am dușmănit”, a mai spus Bratu.

Tehnicianul își menține declarațiile depre Dan Nistor. Bratu îl consideră principalul vinovat pentru dezechilibrul creat la Dinamo.

„Trebuia să-și vadă de antrenamente, de jocuri. Cât timp a fost liniștit, a fost numărul 1 la Dinamo. După ce s-a întâmplat acel episod, practic l-am pierdut, iar lucrul acesta a dăunat tuturor. Dezechilibrul a pornit de la situația lui.  Mutu și Contra mi-au transmis să am grijă cu Dan Nistor, înțelegeți multe din acestă declarație a mea. Eu sper ca el să-și revină, a demonstrat că e un jucător care poate decide jocuri. Lui Dinamo îi trebuie un Dan Nistor liniștit, cu gândul doar la Dinamo”, a mai declarat Bratu.

bratu demisdănciulescudeclaratii bratuclaudiu niculescuBratu Dinamo