Boom-ul salariilor în Serie A! Cristiano Ronaldo, cel mai bine plătit fotbalist

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 11 septembrie 2019, ora 08:50,
FILE PHOTO: Serie A – Juventus v Atalanta
FILE PHOTO: Serie A – Juventus v Atalanta

Cristiano Ronaldo câștigă pe an de trei ori mai mult decât oricare alt fotbalist din Serie A! Juventus Torino, campioana Italiei, achită anual 294 de milioane de euro pentru salarii, o sumă record.

Gazzetta dello Sport a publicat o analiză a salariilor plătite în Serie A. Juventus, Inter și AS Roma conduc topul cheltuielilor pentru salarii.

Portughezul Cristiano Ronaldo câștigă 31 de milioane de euro pe an la Juventus. Este urmat la mare distanţă de către olandezul Matthijs de Ligt (Juventus, 8 milioane euro) şi belgianul Romelu Lukaku (Inter Milano, 7,5 milioane euro).

La polul opus, Verona acordă cele mai mici salarii din Serie A, având un buget anual de 25 de milioane de euro.

Top 10 cel mai bine plătiți fotbaliști din Italia:

1. Cristiano Ronaldo (Juventus): 31 milioane euro
2. Matthijs de Ligt (Juventus): 8 milioane euro
3. Romelu Lukaku (Inter Milano): 7,5 milioane euro
4. Gonzalo Higuain (Juventus): 7,5 milioane euro
5. Paulo Dybala (Juventus): 7,3 milioane euro
6. Adrien Rabiot (Juventus): 7 milioane euro
7. Aaron Ramsey (Juventus): 7 milioane euro
8. Kalidou Koulibaly (Napoli): 6 milioane euro
9. Douglas Costa (Juventus): 6 milioane euro
10. Gianluigi Donnarumma (AC Milan): 6 milioane euro.

salariicristiano ronaldoitaliajuventus torinoserie a