Bonus din Australia! Ce loc va ocupa Simona Halep în Top WTA

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 01 februarie 2020, ora 14:25,
halep bucurie
halep bucurie

Prezența în semifinalele primului turneu de Grand Slam al anului îi aduce Simonei Halep și un bonus în clasamentul WTA. 

Simo n-a mai ajuns în finala câștigată azi de Sofia Kenin.

DETALII AICI: Sofia Kenin a învins-o pe Muguruza și a câștigat primul Grand Slam din carieră

Halep a fost eliminată în penultimul act de Garbine Muguruza, într-un meci pe muchie de cuțit, 6-7 (8), 5-7.

Simona a câștigat însă 780 de puncte la Melbourne, în condiţiile în care, anul trecut, luase numai 240 de puncte, fiind eliminată de Serena Williams, în turul 4.

Halep are, așadar, 540 de puncte pe plus și, la începutul săptămânii viitoare, ajunge la 6.101 puncte și o devansează pe Karolina Pliskova, urcând pe locul secund în clasamentul WTA. 

Pliskova a pierdut 650 de puncte rămâne cu 5.290 de puncte, pe locul 3 WTA.

simona haleptop wtakenin