Bombă în fotbalul românesc! Un star de la FCSB e dorit de marea rivală. Toate detaliile

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 07 mai 2018, ora 17:54,
budescu
budescu

Lupta la titlu în Liga 1 devine tot mai încinsă! CFR ar vrea să-l ia în această vară tocmai pe Constantin Budescu, cel mai bun om al lui Becali la FCSB.

Spre deosebire de Coman, Moruțan, sau Man, Budescu are o clauză de 3 milioane de euro, iar CFR e gata să o achite, conform Look TV. Și a avut interesul ca totul să devină public tocmai acum, când lupta pentru cucerirea campionatului a ajuns pe ultima sută de metri, iar FCSB se pregătește de un meci crucial la Iași.

Deși are cifrele cele mai bune de la FCSB, Budescu nu are o relație tocmai bună cu Nicolae Dică, iar mijlocașul, cunoscut pentru faptul că își vede mereu interesul, nu ar fi deranjat de un transfer în Gruia.

13 goluri și evoluții excelente

Cu 13 goluri și 12 pase decisive, Budescu se simte excelent în Liga 1, acolo unde tehnica sa excelentă face diferența în multe situații, aspect demonstrat din plin în acest sezon. De altfel, Budescu a avut o singură experiență în străinătate, una nereușită, în China, la Dalian Yifang.

În plus, cei de la CFR știu că Budescu e acum la vârsta perfectă pentru a face performanță, iar mijlocașul de 29 de ani poate fi omul ideal de care ardelenii au atâta nevoie la mijlocul terenului.

Budescu SteauaFCSB CFRtransfer FCSBbudescu