Boloni, contrariat de fotbaliștii lui Petrea! Măsura luată împotriva FCSB: „Sunt la ani lumină de civilizație”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 27 iulie 2020, ora 15:49,
Ladislau Boloni
Ladislau Boloni

FCSB a triumfat în Cupa României, în fața formației Sepsi OSK, însă succesul roș-albaștrilor a fost umbrit de evenimentele de la finalul jocului, când fotbaliștii lui Petrea au fost surprinși în timp ce scandau sloganuri xenofobe alături de suporteri.

Gestul roș-albaștrilor l-a contrariat pe Ladislau Boloni, care a declarat pentru presa maghiară că l-a sunat imediat pe Răzvan Burleanu pentru a-și exprima dezaprobarea vizavi de astfel de manifestări.

„S-au întâlnit două echipe apropiate de sufletul meu şi îmi pare rău pentru prostia care s-a petrecut după meci. Nu are nimic în comun cu fotbalul. Ce s-a întâmplat este la ani lumină de civilizaţie. Iar faptul că au fost implicaţi şi jucători e contrar principiilor unei echipe din care au făcut parte Duckadam, Belodedici, Lăcătuş, Tudorel Stoica, Boloni sau Piţurcă

L-am sunat pe Răzvan Burleanu şi i-am cerut să-mi explice cum e posibil aşa ceva. Evident, nu e vina lui, dar va fi vina lui dacă nu vor urma consecinţe! Şi nu mă gândesc la o amendă simbolică de 5 sau 10 mii de euro, pe care patronul o va plăti fără probleme din buzunarul său”, a transmis Boloni, potrivit looksport.ro.

Citește și • Promisiunea pe care „Il Luce” le-o face fanilor lui Dinamo Kiev! „Voi îndrepta imaginea negativă”

ladislau bolonicupa romanieiscandari xenofobe la cupa romanieifcsb