Bogdan Stelea sare în ajutorul lui Dinamo: ”Probabil că o să fiu membru DDB”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 01 iulie 2020, ora 16:25,
BOGDAN STELEA
BOGDAN STELEA

Fostul mare internațional român Bogdan Stelea (52 ani) nu uită de unde a plecat și are de gând să se înscrie în programul ”Doar Dinamo București”.

”Arnold” a evoluat pentru formația din Ștefan cel Mare în perioada 1986-1991 și 2004-2005. Acesta a cucerit în tricoul roș-alb trei trofee: două titluri și o Cupă a României.

Ionuț Negoiță vrea cu orice preț să vândă Dinamo, însă până în acest moment nu a fost găsit niciun cumpărător.

Singura salvare a clubului sunt fanii, care vor să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni prin intermediul programului DDB, după ce 10.000 membrii se vor înscrie.

SURSA FOTO: Gazeta Sporturilor

Mai multe nume importante din fotbalul românesc s-au înscris în programul DDB, iar Stelea nu uită de unde a plecat și are de gând să devină și el membru.

„E complicată situația lor. Dinamo a fost obișnuită în permanență cu performanța, suporterii se ancorează în istorie și e greu de acceptat ca acest club să se lupte la retrogradare. Iar asta poate fi un handicap. Cu cât accepți mai greu lucrul acesta, cu atât îți poate dăuna mai mult.

Au șanse teoretice să se salveze, evident, dar depinde și de cum văd ei lucrurile. Eu nu sunt membru DDB. Probabil că o să fiu în viitor.” a declarat Stelea pentru gsp.ro.

Citește și A început curățenia la Dinamo! Primul jucător care e istorie pentru trupa din Ștefan cel Mare

bogdan steleadinamoddbdeclaratii