Bogdan Mara e optimist în privința ‘dublei’ cu Malmo. „Ne putem lupta de la egal la egal”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 19 iunie 2018, ora 17:10,
mara
mara

Bogdan Mara, directorul sportiv al echipei CFR Cluj, s-a declarat optimist înaintea dublei manșe din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Ardelenii vor întâlni câştigătoarea dintre Malmo FF și formația calificată din turneul preliminar care se joacă în Gibraltar.

Malmo este echipa cu cele mai multe titluri în Suedia, 20. Malmo a câștigat campionatul în ultimele două ediții, iar în luna mai a ratat şansa de a realiza eventul, fiind învinsă cu 3-0 de Djurgarden în finala Cupei Suediei.

Înainte de tragere, am fi vrut BATE Borisov sau Malmo. Cred că Malmo e o echipă cu care ne putem lupta de la egal la egal. Nu știm încă foarte multe despre ei, doar că încep campionatul cu o săptămână mai devreme decât noi. Pe 7 iulie au primul meci oficial, începutul returului. E un handicap, sunt mult mai avansați decât noi din punctul de vedere al pregătirii. E mult mai ușor să-ți intri în formă la mijlocul campionatului. O să studiem totul despre jucătorii lor, dar am văzut că nu au avut un sezon foarte bun până acum. Urmează să-i urmărim în trei meciuri oficiale până la partida cu noi„, a spus Mara la DigiSport.

Adversara lui Malmo FF se va decide pe 29 iunie. Semifinalele turneului preliminar din Gibraltar sunt FC Santa Coloma (Andorra) – Drita (Kosovo) şi La Fiorita (San Marino) – Lincoln Red Imps (Gibraltar).

Campionatul Suediei se desfăşoară după sistemul primăvară – toamnă. Malmo nu a început bine acest sezon, fiind doar pe locul 10 în clasament, după 12 etape.

Cei mai cunoscuţi jucători din actualul lot al lui Malmo sunt suedezii Markus Rosenberg şi Behrang Safari.

malmocfr clujbogdan maraliga campionilormara