Antrenorul FCSB, Bogdan Andone, a anunțat astăzi că va schimba sistemul de joc. Tehnicianul a vorbit, pe scurt, și despre relația cu Gigi Becali. 

Andone a fost provocat să comenteze faptul că este văzut drept un antrenor docil, gata să urmeze cu strictețe indicațiile din lojă.

Am discutat cu Gigi Becali, vom vedea cum vor decurge lucrurile. Pentru noi este important să muncim bine, să fim concentrați pe latura sportivă. Am filosofia mea, o să încerc să o imprim. Vom încerca să jucăm 4-3-3, ca la echipele pe care le-am antrenat până acum. Nu comentez ce se spune despre relația mea cu Gigi Becali”, a spus Bogdan Andone în cadrul unei conferințe de presă.

„Relația mea cu jucătorii trebuie să fie cât mai deschisă. Orice problemă se va ivi, o vom rezolva. Este important ca echipa să aibă toate condițiile necesare pentru a evolua la justa valoare.

Vreau o echipă vie, care să aibă agresivitate. Primul obiectiv este calificarea în grupele Europa League. Apoi avem un sezon întreg de muncă, pentru titlu”, a mai spus antrenorul FCSB.

Roș-albaștrii efectuează astăzi primul antrenament de după vacanță. Conferința de presă a fost organizată înaintea ședinței de pregătire.