VIDEO | Bergodi a vorbit înaintea meciului cu Dinamo: ”Poate fi anul nostru”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 16 octombrie 2020, ora 13:54,
nistor craiova
nistor craiova

După șase victorii din tot atâtea meciuri, Craiova are meci greu, în weekend, la București, cu Dinamo. Înaintea partidei, tehnicianul Cristiano Bergodi a rememorat parcursul bun al oltenilor din sezonul trecut.

„Anul trecut am făcut o figură frumoasă. Foarte puțini dintre suporterii noştri se gândeau, când s-a reluat campionatul, că ne putem lupta până în ultima etapă la titlu. Eram la patru puncte de CFR şi nu părea aşa uşor. Au fost şase victorii consecutive şi ne-am bucurat împreună. Am crezut cu toţii că putem câştiga campionatul în ultimul meci, însă am greşit doar o jumătate de oră în partida cu CFR şi asta ne-a costat”a spus tehnicianul italian pentru site-ul LPF.

Pentru Bergodi nu contează deocamdată locul ocupat în clasament.

”Băieţii au muncit foarte bine şi eu cred că şi în acest an vom fi sus, în clasament. Dacă suntem acum pe primul loc sau pe al doilea contează mai puţin. Important este ca în play-off să fim acolo sus, să ne luptăm până la final pentru campionat. Poate fi anul nostru. Din păcate, va trebui să luptăm anul acesta cu un adversar nou, acest virus care vedeţi că, în fiecare săptămână, afectează jucătorii şi echipa”, a mai spus Bergodi.

Citește și Apelul disperat al dinamoviștilor către șefii din fotbalul românesc: “Transmitem îngrijorarea noastră”

u craiovarealitatealiga 1cristiano bergodi