Belodedici face apel la ‘tricolori’! „Suedia ne-a furat visul din ’94. Așteptăm răzbunarea”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 14 noiembrie 2019, ora 00:02,
MIODRAG BELODEDICI
MIODRAG BELODEDICI

Fostul internațional Miodrag Belodedici le cere jucătorilor pregătiți de către Cosmin Contra să răzbune eșecul dramatic al României în fața Suediei la Cupa Mondială din 1994. Belo este convins că ‘tricolorii’ se pot califica la EURO 2020.

România are nevoie de o victorie cu Suedia (15 noiembrie, Arena Națională) și un egal cu Spania (18 noiembrie, Madrid) pentru a se califica la EURO 2020.

Belodedici (55 de ani) a strâns 53 de selecții pentru echipa națională.

Trebuie să scoatem din cursă Suedia! Ne-a furat visul din ’94. Așteptăm răzbunarea și noi, jucătorii de la World Cup, și toți suporterii. Suedezii ne-au tot ținut în loc, dar gata, s-a terminat! Băieții noștri ar face mulți oameni fericiți dacă ar învinge.

De data asta să rămână ei acasă și să se vorbească în țara lor că România i-a împiedicat să meargă mai departe. Ar fi un sentiment frumos, mai ales că Bucureștiul găzduiește partide de la EURO 2020.

Știm că suedezii sunt puternici, disciplinați, agresivi, adevărați vikingi și că e greu cu ei. Dar în «război» , nimic nu mai contează. Trebuie să dați totul, fiecare să își facă treaba în teren și să nu ne plângem. Dacă sunteți la pământ, să vă ridicați și să continuați lupta! Până auziți fluierul. Cel de final de joc. Iar apoi să ridicați privirea spre tabelă. Și acolo veți vedea ce ați realizat. Eu am încredere în voi!„, a spus Miodrag Belodedici pentru site-ul FRF.

România a fost eliminată de Suedia la loviturile de departajare în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1994.

belodediciechipa nationalaeuro 2020suediamiodrag belodedicicalificareromania