Becali se bagă iar peste Dică! Decizia luată de patronul de la FCSB, înaintea „finalei” de la Craiova

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 11 mai 2018, ora 13:45,

Gigi Becali se implică serios la FCSB, iar omul de afaceri nu concepe să rateze titlul, chiar dacă șansele sunt acum destul de mici. Nicolae Dică a primit un mesaj clar din partea lui Becali, înaintea partidei de la Craiova.

Gigi i-a spus lui Dică să înceapă meciul din Bănie cu Nedelcu și Coman printre titulari, chiar dacă aceștia nu trec prin cea mai bună perioadă la FCSB.

Nedelcu, uitat pe banca de rezerve

Coman, pe care Becali a dat 3 milioane de euro, a înscris doar 4 goluri pentru FCSB, iar Gigi așteaptă ca mijlocașul să „explodeze”, pentru a-l vinde în străinătate.

În ceea ce-l privește pe Dragoș Nedelcu, mijlocașul adus de Becali de la Viitorul revine printre titulari după mai bine de o lună. El nu a mai jucat din primul minut de la victoria cu Iași (1-0), de la începutul lunii aprilie. Atunci, Nedelcu, pe care Gigi a dat 2 milioane de euro, a fost schimbat la pauză cu Teixeira.

Cu două etape înainte de finalul play-off-ului, CFR are un punct peste FCSB.

Becali SteauaBecali ComanFCSB CFRBecali Dicabecali