Becali nu mai este interesat de marca Steaua! „E mai frumoasă FCSB. Suporterii știu că asta este Steaua”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 05 martie 2020, ora 15:47,
fcsb-steaua
fcsb-steaua

Gigi Becali nu vrea să se implice în noul conflict izbucnit pe tema mărcii Steaua. Finanțatorul de la FCSB nu este interesat să discute cu avocatul Pompiliu Bota, care susține că a obținut certificatul de înregistrare la nivel european pentru marca ‘Steaua București’.

Pompiliu Bota a anunțat că se va război în instanță cu Florin Talpan și cu CSA Steaua, cu intenția de a-i obliga să nu mai folosească marca ‘Steaua București’.

În replică, juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a declarat pentru realitateasportiva.net că înregistrarea mărcii la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) este lovită de nulitate absolută în România.

florin-talpan

Nu mă interesează. Nu am nevoie. E mai frumoasă FCSB ca Steaua. E mai frumoasă asta. Lumea știe cine este Steaua. FCSB este Steaua, nu îmi mai trebuie, nu am nevoie. FCSB înseamnă Fotbal Club Steaua București.

Suporterii știu că asta este Steaua. Nu îmi trebuie marca lui, să se ducă la Talpan, poate-l bate Talpan (n.a. – râde). Nu are cum să-i oblige pe ei să nu mai folosească Steaua„, a spus Gigi Becali la DigiSport.

gig becali fcsb

Juristul Florin Talpan a devenit un adevărat simbol pentru fanii CSA Steaua, după ce a pledat în instanță pentru marca și palmaresul ‘roș-albaștrilor’, în duelul cu Gigi Becali și FCSB.

CSA Steaua București a câștigat procesul pentru palmares cu FCSB și a recuperat marca Steaua de la Gigi Becali. Palmaresul din perioada 1947 – 2003 aparține CSA. Decizia nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel.

becaligigi becalipompiliu botatalpansteauaavocatmarcafcsbflorin talpan