Becali nu mai are încredere în echipă! „Suntem nişte copilaşi. Nu avem putere”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 17 februarie 2020, ora 08:34,
Gigi Becali
Gigi Becali

Dinamo a produs surpriza în derby și a învins FCSB cu 2-1 pe Arena Națională. Finanțatorul ‘roș-albaștrilor’, Gigi Becali, a declarat că nu mai are încredere în echipă și nu mai speră la câștigarea campionatului. FCSB este la șase puncte în spatele liderului CFR Cluj.

Andrei Sin (37′) și Vali Lazăr (62′) au înscris pentru Dinamo, iar Florin Tănase a marcat pentru FCSB (45+9′ – penalty). Iulian Cristea a fost eliminat în minutul 45+5.

Părerea mea este că le era frică, pentru că nu sunt pregătiţi. Când nu eşti pregătit, ţi-e teamă. Coman, când a rămas singur acolo, ierta vreodată? Nu e pregătit, îi era frică. Juca cu frică toate mingile. Moruţan parcă era un circar pe acolo. Cred că şi Moruţan şi Coman trebuiau schimbaţi. În prima repriză, am jucat fără doi jucători, Moruţan şi Coman, care au jucat la ei. Cristea, el săracul parcă era pe altă planetă. Cum să laşi mingea să cadă? După aia i-a dat cu piciorul în cap, roşu. Nu mai spun faultul pe care-l face la gol.

Am jucat aşa: Man, pot să-l trec la jucătorii care au jucat bine, în a doua repriză, nu în prima, Creţu, Planici şi atât. Nu poţi să câştigi un meci cu trei jucători. Vintilă va sta cu mine până la moarte, dar îi fac un reproş. Asta nu înseamnă că el are în pericol postul. El o să fie antrenor la FCSB, dar asta nu înseamnă că nu îi reproşez. El spune că o să fim tari în play-off. Eu nu am auzit niciodată aşa, în lume sau în Europa, că o echipă o să fie ea tare peste două săptămâni sau trei sau o lună, în formă maximă. Cum adică, ea e în formă, dar acum e moartă? Cum Coman nu poate să facă un dribling, Moruţan se încurcă în minge, Tănase numai pase la adversari, Tănase lupul moralist care dă numai pase la adversari?

Echipa nu e pregătită, nu au nicio vină jucătorii. Sunt jucători valoroşi, nu sunt pregătiţi. Moruţan, prinţul nostru, o să mai fie în echipă când… Îţi dai seama că nu mai are când. Îmi pare rău de el, cel mai mult îl iubeam pe el. Eu nu mai am încredere. Cred că suntem nişte copilaşi, nu suntem fotbalişti adevăraţi, cu putere. Un campionat se câştigă cu fotbalişti bărbaţi, cu putere. Nu avem putere.

Nu mai cred în titlu. Dacă vrea Dumnezeu, e altceva, dar din ce văd nu e normal să-l luăm, nu avem cum să-l luăm. Dacă nu baţi Clinceniul, dacă Dinamo nu o baţi… Normal la ce am jucat noi, dacă Dinamo era o echipă puternică ne dădea vreo 6-7 când am rămas în zece. Craiova sunt mai slabi ca noi. Eu zic că CFR-ul o să ia campionatul. Zic că ne batem noi, dar nu ne batem. Ne batem, dar o să ne bată măr„, a spus Gigi Becali la DigiSport.

În ultima rundă din sezonul regulat al Ligii 1, FCSB joacă pe Arena Națională cu Chindia Târgoviște.

fcsbbecaligigi becalibogdan vintilaliga 1dinamo