Becali își poate pierde „perlele” pe gratis! Lovitura la care patronul FCSB nu se aștepta

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 28 martie 2020, ora 10:45,
man-coman-fcsb
man-coman-fcsb

Gigi Becali a luat decizia de a le înjumătăți salariile jucătorilor pentru șase luni, invocând caz de forță majoră. Agentul lui Bogdan Planic susține însă că această abordare s-ar putea întoarce împotriva patronului FCSB.

Zvonko Milojkovic crede că pe același principiu, invocând forța majoră, jucătorii ar putea cere să devină liberi de contract și să plece pe gratis de la echipă.

„Cluburile rup contracte fiindcă e forță majoră? Atunci și fotbaliștii care vor devin liberi și pleacă gratis oriunde! Nu poate fi forță majoră doar în favoarea cluburilor! Nu există în momentul ăsta vreo lege pe baza căreia să fie scăzute salariile jucătorilor.

Așa ceva s-ar putea face unilateral numai dacă ar hotărî FIFA să fie înjumătățite toate salariile. Atunci, da, toate salariile din fotbal scad la jumătate!

Altfel nu se poate face fără acordul părților. În fotbal, Guvernul e FIFA, contractele jucătorilor se supun regulilor pe care le stabilește instituția asta, că fotbaliștii au alt statut decât angajații normali”, a spus Milojkovic pentru Gazeta Sporturilor.

Cât despre Bogdan Planici, jucătorul de la FCSB pe care îl reprezintă, Milojkovic a spus că „nici nu știu dacă a semnat sau nu. Eu am vorbit cu Planic și i-am explicat care e cadrul legal din momentul de față, mai departe decide singur.

I-am spus: ‘Legal, clubul nu are cum să-ți reducă salariul dacă tu nu vrei. Accepți scăderea? Semnezi că renunți la banii tăi! Eu nu mă supăr dacă semnezi, că doar nu sunt banii mei!’. Așa că, decizia e la el”.

Citește și ♦ Simona Halep l-a păcălit pe Ion Țiriac! Răspunsul afaceristului: „O aștept la colț”

comanfcsbdennis mangigi becaliliga 1