Becali iar i-a făcut echipa lui Dică și a anunțat-o înaintea returului cu Rapid Viena!

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 27 august 2018, ora 09:47,
becali
becali

FCSB a învins, duminică, la Ovidiu, pe Viitorul cu 4-1. Florinel Coman (45′), Dennis Man (52′), Daniel Benzar (82′) și Raul Rusescu (89′) au înscris pentru roș-albaștri. Ionuț Vînă (71′) a marcat pentru constănțeni.

Gigi Becali a dezvăluit, duminică seară, că a discutat cu Nicolae Dică înaintea partidei cu Viitorul și i-a transmis tehnicianului că nu este interesat de confruntarea din Liga 1, ci doar de returul play-off-ului cu Rapid Viena, din Europa League. Din acest motiv, Becali i-a cerut lui ”Dicanio” să-i odihnească pe majoritatea fotbaliștilor care au evoluat la Viena:

“Nu mă interesează meciul cu Viitorul, vreau ca toată echipa care va juca să fie odihnită, iar jucătorii pe care n-ai cum să-i odihneşti să joace o singură repriză. Asta a fost discuţia mea cu Dică. Dar simt că vom câştiga meciul şi cu rezerve, e o echipă solidă. Coman cu siguranţă va juca joi, nu ştiu dacă titular.

Citește și Transferul lui Kamer Qaka la Voluntari a picat! Vezi motivul

Chiar dacă mai greşeşte, el apare tot timpul la gol. Cu Bălgrădean nu e problemă, aşa mi-a spus Meme. Cred că Dică va juca cu Teixeira pentru că l-a odihnit. Tănase n-a demonstrat nimic în seara asta, Rusescu e caviar, îmi pare rău acum că nu l-am odihnit o repriză. Nu se pune problema între el și <Bizonul>, „<Bizonul> va juca. Dar nu știm dacă va evolua Tănase sau Rusescu”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Cea mai mare surpriză pe care FCSB o pregătește în partida de joi contra celor de la Rapid Viena este titularizarea lui Mihai Roman. Becali i-a transmis un mesaj clar lui Dică pentru a-l folosi pe fotbalistul venit de la Botoșani încă din primul minut al returului cu austriecii:

Pe dreapta va juca Roman, păi de ce l-am odihnit azi? Eu cred în el, de aia l-am luat, să joace cu Rapid Viena, a declarat Becali la Digi Sport.

comanfotbalechipafc viitorul - fcsbbecalirapid vienarusescucaviarsteauatanase