Becali e categoric: ”Preşedintele să-și vadă de treaba lui! Eu iau lumina de la aeroport, sunt voluntar”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 16 aprilie 2020, ora 09:26,

Gigi Becali a anunțat ce va face în noaptea de Înviere.

Pe fondul pandemiei de COVID-19, în noaptea de Înviere, lumina sfântă va fi distribuită cetățenilor români de către voluntari. De asemenea, același lucru se aplică și în privința pâinii binecuvântatate în formă de prescuri, stropită cu aghiasmă şi vin, numită ”Paşti”.

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, anunță că va fi voluntar în noaptea de Înviere și va merge să ia lumina sfântă de la aeroport, alături de un preot, pentru a o împărți românilor.

”Dacă Vela așa a zis, preşedintele să-și vadă de treaba lui, el a dat ordonanța, să fie sănătos, dar Guvernul administrează țara. Să nu ne îndemne nimeni pe noi să stam acasă și nimic, că pe noi ortodocșii ne îndeamnă Iisus. Îl felicit pe Vela și să fie tare și chiar dacă-l dă afară, o să-i ajute Dumnezeu și o să găsescă o slujbă de 1000 de ori mai tare.

Eu sunt voluntar, eu dau lumină, eu iau lumina de la aeroport și mă duc la biserici și duc lumină. Merg eu cu un preot, cu mașina.

La noi la ortodocși virusul ăsta nu are nicio putere, că noi suntem apărați de Sfântul Botez. Eu am respectat până acum ce a zis președintele, că dacă nu ascultăm, înseamnă că nu-l ascultăm pe Dumnezeu, că El ne dă conducătorii. Eu am respect pentru președinte, e cuminte, nu face dosare penale, dar să ne lase în noaptea asta. Niciodată nu o să spun să nu respectăm ce zic autoritățile, dar să respectăm și ce a spus Vela, dacă e ministru, dacă nu e nimic” a declarat Gigi Becali la România TV.

Citește și Îl mai transferă Becali după ce a declarat? Cine crede Niță că va câștiga titlul în Liga 1

declaratiiinvieregigi becalicoronavirus