FCSB· 2 min citire

Becali, desființat de un fost jucător de la FCSB! "Ia toate deciziile, dar nu se pricepe!"

salomao

salomao

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 21 mar. 2020, 14:32

Un fost jucător al FCSB a vorbit în presa din țara natală despre experiența trăită la vicecampioana din Liga 1. Mijlocașul a povestit că nu a întâlnit la niciun club o situație similară.

Diogo Salomao a evoluat în România mai întâi la Dinamo, apoi s-a întors la FCSB după o experiență în Arabia Saudită. Portughezul în vârstă de 31 de ani nu a prins însă decât 5 meciuri în tricoul vicecampioanei. Salomao s-a întors în prima ligă din țara sa și le-a povestit jurnaliștilor despre perioada petrecută în România.

"La FCSB lucrurile nu au mers bine. Este un club atipic. Este un club care are condiții foarte bune, pentru că președintele este unul dintre cei mai bogați oameni din țară, infrastructura este foarte bună, nu există nimic de care un jucător să se plângă la acel nivel, dar modul în care lucrează clubul este complet spre deosebire de orice alt club unde jucasem vreodată. Președintele este cel care ia toate deciziile în cadrul clubului. Dacă nu dorește să se mai bazeze pe un jucător, indiferent de ce se întâmplă la antrenamente, nimic nu contează. Toate deciziile sunt luate de o persoană care nu știe prea multe despre fotbal, el este doar proprietarul club. Dar el este cel care ia deciziile, chiar și cele care ar trebui luate de alte persoane mai competente în aceste probleme" - a declarat Salomao pentru Tribuna Expresso.

La Dinamo, Salomao a strâns 55 de meciuri și a marcat 15 goluri în Liga 1. Portughezul a jucat în alb-roșu întregul sezon 2017-2018 și o jumătate din următoarea stagiune.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News