Becali critică inițiativa umanitară a lui Olăroiu! „Eşti milionar şi încerci să dai nişte lucruri mici, ca să te coste puţin”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 20 martie 2020, ora 17:11,

Cosmin Olăroiu, antrenorul echipei chineze Jiangsu Suning, și-a anunțat implicarea pentru susținerea sistemului medical din România, pe fondul pandemiei de coronavirus. Gigi Becali consideră că Olăroiu ar fi putut să contribuie mai semnificativ, din postura lui de milionar.

Olăroiu (50 de ani) va dona 100 de porții de mâncare în fiecare zi echipei medicale de la spitalul „Victor Babeș” din București.

La ora actuală, România a raportat 308 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Nicio persoană nu a murit. O statistică detaliată poate fi văzută AICI.

Să nu se supere Oli, dar nu e nevoie de 100 de porţii de mâncare. Bagă mâna în buzunar şi dă 100.000, 200.000, 300.000 (n.a. – de euro), nu 100 de porţii de mâncare. Că au oamenii de mâncare, vezi-ţi de treabă! Lasă-mă cu mâncarea caldă, nu are nevoie omul de mâncare caldă. Cumpără-le ce au nevoie acolo în spital! Nu să dăm mâncare la doctori, că au mâncare doctorii.

Să nu se supere Oli, dar dacă atunci când eşti milionar şi încerci să dai nişte lucruri mici ca să te coste puţin, mi se pare că nu e prea frumos. Pe mine mă sună 20 de spitale, care au nevoie de tot felul de materiale. Nu vreau să mai zic, dar nu e normal„, a spus Gigi Becali la Pro X.

Cosmin Olăroiu și Gigi Becali au colaborat la Steaua/FCSB în perioada 2006-2007, în care ‘roș-albaștrii’ au câștigat campionatul și Supercupa României și au ajuns în semifinalele Cupei UEFA.

CITEȘTE ȘI -> Teste pentru coronavirus la clinica lui Gigi Becali! “Mă sună 20 de spitale, care au nevoie de materiale”

donatiibecaliOlăroiugigi becalicoronaviruscosmin olaroiu