Becali a dezvăluit de ce nu a mai ajuns Iordănescu la FCSB: „I-a dat un mesaj lui MM”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 04 iunie 2019, ora 20:21,
edi iordanescu
edi iordanescu

Gigi Becali a insistat pentru Edi Iordănescu, însă antrenorul n-a mai ajuns la FCSB în cele din urmă.

Patronul de la FCSB susține că Iordănescu a discutat doar cu Mihai Stoica.

„Edi nu mi-a zis nimic. Eu ştiam că vine, v-am şi zis, 95%. Nu mi-a dat niciun răspuns. L-am sunat şi nu mi-a răspuns. Ştiu că i-a dat un mesaj lui MM şi că i-a scris că nu poate să plece de la Gaz Metan că are clauză şi că nu poate să o plătească. Ce rost are acum să mai dezgropăm morţii? Pentru ce să mai vorbim de Edi? Eu nu am înţeles nimic din ce s-a întâmplat cu el”, a spus Becali la Digi Sport.

„El i-a spus lui MM să îi bag 20.000 de euro (n.n. pe lună) într-un cont şi că el nu se atinge de ei decât dacă ia campionatul. M-a încântat. Am zis că îi bag şi clauză de 300.000 de euro. Cum să nu îi pun clauză, dacă munceşte pe gratis? Adică, el dacă nu lua campionatul, muncea pe gratis.

Acum s-a sucit, că nu poate să plătească 120.000 de euro clauza. Păi să îi ia din salariul pe care i-l dau. Dar el nu a vorbit cu mine, ci doar cu MM. E posibil să fie în viitor antrenor, dar ştiu eu? Întrebaţi-l pe el, că sunt lucruri pe care eu nu le înţeleg”, a mai afirmat Becali.

Becali antrenoredi iordanescuBecali FCSBBecali Iordanescubecali