FCSB mizează pe un număr mare de spectatori la derby-ul cu Dinamo de duminică, mai ales că o parte dintre membrii Peluzei Nord au anunțat că vor reveni alături de echipă. În ultimii ani, galeria lui Dinamo a dominat la capitolul scenografie pe Arena Națională, iar Gigi Becali le-a dat bani 'ultrașilor' în încercarea de a se ridica la nivelul rivalilor.
Dinamo - FCSB este programat duminică, de la ora 20:00, în etapa a 25-a din Liga 1. Ultimele patru confruntări s-au încheiat la egalitate, de fiecare dată cu goluri în ambele porți.
Ambele echipe vor să facă uitate rezultatele dezamăgitoare din ultima etapă. Dinamo a pierdut în deplasare cu FC Voluntari, scor 1-2, iar FCSB a remizat pe Arena Națională cu Academica Clinceni, scor 0-0.
"Mă bucur că revin alături de echipă. Vor face și o coregrafie. Le-am dat și eu bani, pentru că aveam sete de galerie. Vă dați seama, de atâta timp fără galerie. Bine, nu le-am dat bani direct, am cumpărat materiale, pe factură.
E greu să-i întreci pe cei de la Dinamo, pentru că sunt inventivi, pentru că mereu la galerie au fost peste noi. Galeria lui Dinamo e numărul 1 în țară, si peste cea a Craiovei, și peste a Rapidului și peste toate.
Dacă Dinamo ne bate, pun o spânzurătoare direct în mijlocul terenului. Dacă ne bate Dinamo, la revedere! Nu mă mai interesează. Nu e vorba de orgoliu. Dacă pierdem înseamnă că nu avem nicio perspectivă. Dinamo e în play-out. Cum să mă bată? Nu e vorba de Dinamo, ci de locul unde e acum. Nu vreau să mă bată o echipă de pe locul 9", a spus Gigi Becali la DigiSport.