Becali a anunțat un transfer la FCSB! Condiție incredibilă pentru jucători, la semnarea contractelor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 09 octombrie 2019, ora 11:21,

Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles cu Gaz Metan Mediaș pentru transferul mijlocașului Boubacar Fofana (29 de ani). Finanțatorul FCSB a decis să introducă o clauză neobișnuită în contractele jucătorilor, pentru a le putea rezilia după șase luni. 

Boubacar Fofana a venit la Gaz Metan Mediaș în 2018, de la echipa portugheză Moreirense. Are 18 selecții la echipa națională din Guineea și a participat la Cupa Africii pe Națiuni.

600.000 de euro este cota de piață a mijlocașului central, potrivit Transfermarkt.

Pe Boubacar Fofana l-am luat deja. În mare ne-am înţeles, acum trebuie şi cu jucătorul, dar din moment ce el are 6.000 (de euro) şi eu îi dau 12.000, salariu dublu, cred că nu e o problemă, nu?

În afara jucătorilor tineri, cei de 25-27 de ani vor avea contract pe un an plus încă unul sau pe 6 luni cu contract de reziliere în alb, pe care îl semnează. Fofana dacă nu acceptă, nu vine. Dacă îți iei bani într-un an câți iei în 5 și nu vrei, nu veni„, a spus Gigi Becali la Pro X.

Finanțatorul FCSB a explicat că a luat această decizie privind contractele după ce s-a păcălit cu mai mulți jucători, care nu au confirmat la ‘roș-albaștri’.

Nu mă mai încarc cu jucători, îi testez la locul de muncă, direct la strung, să vedem dacă rezistă la presiune. Au fost mulţi care au venit, dar nu rezistă la presiune şi atunci eu de ce să mă încarc cu ei?

Stai şase luni, îţi iei şi bănuţul, poţi să câştigi de exemplu cum a câştigat Belu. A câştigat Belu bani într-un an de zile cât a câştigat în toată viaţa lui. Şi apoi te duci mai departe şi îţi vezi de treaba ta. Ai luat banii, nu te-am păcălit cu nimic.

Vine Stan şi stă vreo trei ani la Steaua, că el nu joacă decât un singur meci şi stă la Steaua. Nu e vorba de bani, e vorba că ţii echipă încurcată, antrenorul cu 30 şi ceva de jucători la antrenamente. Dacă făceam aşa cu Stan, uite, pe un an şi după aia pe încă doi, la revedere, era plecat şi nu aveam treabă acum„, a mai declarat Becali.

conditietransfergigi becalicontractebecaliBoubacar Fofanagaz metan mediașfcsb