Echipa Națională· 2 min citire

Avertisment pentru Mirel Rădoi: ,,E încăpățânat! În septembrie va trebui să plece imediat''

Mirel Rădoi. Foto: Profimedia

Mirel Rădoi. Foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 7 iun. 2021, 21:55

Mirel Rădoi nu trăiește cele mai bune momente la echipa națională de fotbal a României, după ce a pierdut încă o partidă, alături de ,,tricolori”

După ce a mai pierdut o partidă la cârma echipei naționale, scor 0-1, cu Anglia, Mirel Rădoi a declarat că în continuare nu își va schimba stilul ofensiv abordat până acum. Cele mai multe critici îndreptate spre selecționer au fost făcute din cauza faptului că l-a înlocuit pe Deian Sorescu cu Tiberiu Căpușă, în repriza a doua, iar acesta a provocat penalty-ul din care englezii au câștigat meciul.

Mirel Rădoi. Foto: Profimedia

Mirel Rădoi. Foto: Profimedia

Gabi Balint, fost internațional, a vorbit despre stilul pe care Rădoi îl menține în continuare la echipa națională. Acesta este convins că selecționerul nu se va schimba, dar rezultatele din luna septembrie s-ar putea să producă un șoc la nivelul primei reprezentative.

,,Rădoi e încăpățânat, nu se va schimba, așa s-a format el ca antrenor. Dar vreau să știu ce și-a propus și ce i-a reușit.

Gabi Balint

Dacă și-a propus să debuteze jucători, a reușit, sunt vreo 4, dacă și-a propus să dea mai multe goluri decât adversarul, nu i-a ieșit deloc.

În septembrie, nu mai trece nimeni cu vederea rezultatele astea, toată lumea îi va spune că nu se mai poate dacă nu vor mai fi șanse la calificare, cred că nici el nu va dori să rămână.

Va trebui să plece imediat, trebuie să-i dai șanse altui antrenor ca să pregătească cealaltă campanie.'', a declarat Gabi Balint, pentru Digisport.

Sursa Foto: Profimedia Images

Sursa Foto: Profimedia Images

Citește și EXCLUSIV | România, viitor sumbru: ,,Am văzut o echipă care nu ne dă speranțe! O dezamăgire totală”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News

Mai multe știri din Echipa Națională