Avalanșă de oferte pentru Gigi Becali! Cine este titularul care poate pleca pe o sumă impresionantă de la FCSB

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 05 ianuarie 2021, ora 09:50,
FCSB bucurie Olaru
FCSB bucurie Olaru

Roș-albaștrii au terminat anul 2020 pe primul loc în Liga 1, la capătul unui prim sezon în care au avut evoluții spectaculoase, iar acest lucru se pare că le-a atras atenția multor echipe!

Finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali, spera ca în aceasta campanie de transferuri din iarnă să îi poată vinde pe Dennis Man sau Florinel Coman contra unor sume care vor intra direct în istoria României. Până în acest moment niciunul dintre cei doi nu au primit oferte pe placul latifundiarului din Pipera, astfel că au rămas deocamdată sub comanda lui Toni Petrea.

În ciuda așteptărilor lui Gigi Becali, FCSB a primit oferte impresionante pentru alți doi jucători importanți din echipă, Olimpiu Moruțan și Darius Olaru. Dacă pentru primul menționat deja se știe clubul și sumele care se vehiculează, pentru al doilea situația este una de ultim moment, iar transferul său poate reprezenta o adevărată surpriză, dar și afacere pentru patronul „roș-albaștrilor”.

Potrivit informațiilor venite din partea Digi Sport, FCSB se pare că a primit o ofertă în valoare de 7 milioane de euro pentru Olaru, dar această propunere este sub așteptările lui Becali, care a cerut în schimbul său nu mai puțin de 10 milioane.

În cazul în care finanțatorul bucureștenilor va accepta oferta primită pentru mijlocașul în vârstă de 22 de ani, FCSB va obține un profit impresionant de pe urma jucătorului, care a fost transferat în urmă cu doar un an de la Gaz Metan Mediaș, contra sumei de 600.000 de euro.

2.000.000 de euro este cota de transfer a lui Darius Olaru, potrivit site-ului de specialitate Tranfsermarkt.com. Mijlocașul FCSB-ului a bifat 12 apariții în acest sezon, reușind să marcheze patru goluri și să le ofere colegilor două pase decisive.

Citește și Ce planuri de viitor au arabii cu Olimpiu Moruțan: “E foarte posibil acest lucru, e destul de greu să-l țină!”

 

realitatealiga 1darius olarufcsbtransfer FCSBgigi becali