Austriecii se tem de ‘tricolorii’ lui Rădoi! Franco Foda: „Este o grupă foarte echilibrată”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 04 martie 2020, ora 14:22,
romania
romania

România face parte dintr-o grupă alături de Austria, Norvegia și Irlanda de Nord în noua ediție a Ligii Națiunilor. Partidele se vor disputa în septembrie – noiembrie 2020. Selecționerul Austriei, Franco Foda, a declarat că România este o echipă puternică, periculoasă datorită jocului de pase.

România este în Liga B din Liga Națiunilor. Câștigătoarea grupei va promova în divizia superioară, iar ultima clasată va retrograda în divizia inferioară.

Austria ocupă locul 26 în clasamentul FIFA, iar Norvegia se află pe poziția 44 în lume. Irlanda de Nord ocupă locul 36 în clasamentul FIFA. România e pe locul 37.

Ne-am aflat adversarii din Liga Națiunilor! Meciurile se vor disputa în septembrie – noiembrie 2020#HaiRomania ??

Publicată de Echipa națională de fotbal a României pe Marţi, 3 martie 2020

Este o grupă foarte echilibrată, fapt arătat şi de locurile din clasamentul mondial FIFA. Cu toate acestea, desigur, vom face tot ce putem pentru a obţine primul loc, însă cred că totul se va decide în ultimul meci. Norvegia este o echipă foarte atletică şi care joacă foarte mult pe a doua minge şi poate fi foarte periculoasă. România este o echipă puternică şi care pune accentul pe un joc combinativ. Am întâlnit anul trecut Irlanda de Nord, au jucat foarte bine, combină stilurile de joc„, a spus Franco Foda, citat de site-ul Federației Austriece de Fotbal.

Clasarea din Liga Națiunilor va influența și preliminariile Cupei Mondiale 2022. În acele calificări, cele 10 câștigătoare de grupe vor merge la turneul final, în timp ce primele două cel mai bine clasate câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor (în afara celor calificate direct la Mondial sau clasate pe loc de baraj în preliminarii) se vor alătura selecționatelor de pe locul 2 într-un baraj de stabilire a ultimelor 3 locuri de Mondial.

CITEȘTE ȘI -> Grupă complicată pentru România în Liga Națiunilor! Rădoi: „N-aş fi vrut Austria”

austriaromaniairlanda de nordechipa nationalanorvegialiga natiunilorfranco foda