Atletico lui Horațiu Moldovan a fost răpusă de furia galbenă la Dortmund

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 17 aprilie 2024, ora 07:42,
Borussia Dortmund – Wolfsburg 6-0
Borussia Dortmund – Wolfsburg 6-0

Borussia Dortmund s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o spectaculos pe Atletico Madrid cu scorul de 4-2 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, în manşa secundă a sferturilor de finală, potrivit agerpres.ro.

Borussia a reuşit să întoarcă scorul după ce Atletico se impusese cu 2-1 în prima manşă.

Echipa antrenată de Edin Terzic s-a impus prin golurile marcate de Julian Brandt (34), Ian Maatsen (39), Niclas Fullkrug (71) şi Marcel Sabitzer (74), după ce Atletico egalase la un moment dat prin autogolul lui Mats Hummels (49) şi reuşita lui Angel Correa (64).

Borussia nu mai atinsese semifinalele competiţiei din sezonul 2012/13.

Gazdele au început în forţă şi doar intervenţia providenţială a lui Azpilicueta (3) în faţa lui Sabitzer a împiedicat deschiderea scorului.

Imediat madrilenii au dat replica, dar Morata a ratat ţinta după lansarea sa de către Griezmann (5).

La poarta cealaltă, elveţianul Kobel a apărat şutul lui De Paul (6), după care a fost rândul lui Oblak să se opună şuturilor lui Brandt (16), Adeyemi (18) şi Sabitzer (27).

BVB a deschis scorul prin Brandt (34), după o pasă de excepţie venită de la fundaşul Hummels. După ce Oblak a reţinut mingea expediată de Emre Can (38), ”galben-negrii” şi-au dublat avantajul (39), prin fundaşul Ian Maatsen, care a înscris cu un şut la colţul lung din unghi.

Atletico, la care portarul român Horaţiu Moldovan a fost rezervă, a început excelent repriza secundă şi a redus din diferenţă cu multă şansă (49): Hermoso a reluat cu capul mingea centrată din corner de Griezmann, iar Mats Hummels a încercat să respingă, dar a deviat mingea în plasa propriei porţi.

Angel Correa a ratat o situaţie bună (57), dar apoi tot el a reuşit egalarea (64), cu un şut din careu, după ce Kobel respinsese lutul lui Rodrigo Riquelme.

Echipa antrenată de Diego Simeone s-a relaxat prea repede, iar Borussia a dominat total restul meciului, reuşind să obţină o victorie meritată.

Brandt a centrat ideal pentru vârful Fullkrug, care a reluat superb la colţul lung cu capul (71), aducând din nou în avantaj echipa gazdă.

”Los colchoneros” au acuzat şocul şi au mai primit un gol (74): Emre Can l-a găsit în careul advers pe Brandt, care l-a angajat pe Fullkrug, dar şutul atacantului a fost respins de Gimenez, mingea ajungând la internaţionalul austriac Sabitzer, care a găsit un culoar prin care a strecurat mingea.

Oblak a mai avut două intervenţii salutare până la final, într-o situaţie de unu la unu cu Fullkrug (81) şi la şutul la vinclu al lui Sabitzer (87).

În penultimul act, Borussia o va înfrunta pe Paris Saint-Germain, care a eliminat-o pe FC Barcelona (2-3 şi 4-1).

horațiu moldovanBorussia Dortmundatletico madrid