Atacantul care putea să o salveze pe Dinamo în acest sezon: ,,El era extraordinar! Akpala a fost măcinat de accidentări”

Sursa foto- Profimedia Images

Dinamo nu trece prin cea mai bună perioadă a sa din toate punctele de vedere, după ce în vara anului 2020 clubul a fost preluat de Pablo Cortacero.

Fără bani şi doar cu promisiuni deşarte ale ibericului, Dinamo a ajuns să se bată din nou pentru salvarea de la retrogradare. Pentru a îndeplini acest obiectiv, echipa din Ştefan cel Mare are nevoie de un atac distrugător, iar acest lucru nu este posibil acum cu Adam Nemec sau Joseph Akpala, care deja s-a accidentat după doar un joc.

Akpala Dinamo

Florin Bratu, fost antrenor la Dinamo, este de părere că atacantul care îi lipseşte echipei lui Uhrin în acest moment este Daniel Popa, care în prezent se află la Chindia Târgovişte.

,,Pentru Dinamo, Daniel Popa era extraordinar! Cât despre Akpala, pe CV, e foarte interesant, dar accidentările l-au măcinat. Te uiți pe site-urile de specialitate, vezi de când n-a mai jucat. Albentosa e diferit. N-a mai jucat de un an, dar avea ceva în spate, a jucat în La Liga.

Bratu
Florin Bratu

E mult mai simplu să fii fundaș, trebuie să te poziționezi mai bine, să distrugi, ca atacant e uzură mai mare, trebuie să joci cu fața, cu spatele, să te demarci, să dai gol, ai mai multe responsabilități în fișa postului. Depinde ce calități ai.”, a declarat Florin Bratu, pentru ProSport.

Fără Daniel Popa în atac, Dinamo se află în acest moment pe locul 8 în play-out, cu doar 15 puncte adunate în clasament.

daniel popa dinamo

Citește și Ruptură între suporteri şi un fost campion dinamovist: “Să mă scoată din DDB!”