Campioana Bulgariei, Ludogoreț Razgrad, a anunțat transferul portarului bulgar Plamen Iliev de la Astra Giurgiu. Iliev (27 de ani) intrase deja în ultimele şase luni de contract cu giurgiuvenii.

Potrivit DigiSport, Astra a primit 150.000 de euro în schimbul lui Plamen Iliev, care se va duce în cantonamentul lui Ludogoreț de la Belek (Turcia). 

Plamen Iliev şi-a început cariera profesionistă la Vidima-Rakovski, după care a mai jucat la Levski Sofia. În 2015 s-a transferat la FC Botoşani, iar după două sezoane a plecat la Astra Giurgiu.

În acest sezon al Ligii 1, Iliev a primit 6 goluri în 8 apariții, reușind 3 meciuri fără gol primit.

600.000 de euro este cota de piață a lui Plamen Iliev, potrivit Transfermarkt. Portarul are 13 selecții la naționala Bulgariei.

După plecarea lui Iliev, Astra Giurgiu se va baza pe portarul David Lazar (27 de ani).

Patru români sunt la Ludogoreț Razgrad: Cosmin Moţi, Claudiu Keşeru (golgheterul echipei), Adrian Popa (împrumutat de la Reading în această iarnă), Dragoş Grigore.