VIDEO | Astra demonstrează că merita un loc în play-off! Victorie la Mediaş cu Hermannstadt

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 20 aprilie 2021, ora 18:36,
Hermannstadt Astra Giurgiu
Hermannstadt Astra Giurgiu

Meciul dintre FC Hermannstadt şi Astra Giurgiu, din etapa a 2-a a play-out-ului, disputat la Mediaş, s-a terminat în final cu scorul de 1-3.

Golurilei partidei dintre Hermannstadt şi Astra au fost marcate de către Graovac, în minutul 56, Valentin Gheorghe, în minutul 63 şi George Merloi, în minutul 85, pentru giurgiuveni, respectiv Matricardi, în minutul 61, pentru sibieni.

Prima repriză a fost una cu destule ocazii deoparte şi de alta, însă niciuna dintre echipe nu a putut trimite mingea în poartă.

Cea mai mare ocazie a primelor 45 de minute i-a aparţinut lui Krpic, în minutul 19, când a reluat cu câlcâiul puţin pe lângă poartă mingea trimisă de Albert Stahl. Prima repriză s-a încheiat aşa cum a început, scor 0-0.

Repriza a doua a început mult mai bine decât prima parte, iar în minutul 56 Graovac a deschis scorul pentru Astra, după o centrare în careu a lui Wutrich. Cu 2 minute înainte de gol Valentin Gheorghe a trimis o centrare, dar care a fost respinsă de portarul advers în bara transversală.

Avantajul oaspeţilor nu a ţinut decât 5 minute, pentru că Matricardi a restabilit egalitatea, după o centrare venită din corner.

Astra a revenit în avantaj la două minute, după ce Valentin Gheorghe trimis mingea în poartă, în urma respingerii mingii trimise iniţial de Wutrich.

George Merloi a majorat diferenţa oaspeţilor, în minutul 85, după ce a înscris spectaculos cu un şut aproape de vinclu la colţul lung.

Hermannstadt a încercat să egaleze situaţia de pe tabelă, însă totul a fost în zadar, iar scorul final a rămas 3-1 pentru echipa lui Eugen Neagoe.

În urma rezultatului din această etapă, Astra Giurgiu a revenit pe locul doi în clasament, cu 23 de puncte acumulate până acum.

De cealaltă parte, Hermannstadt rămâne pe ultimul loc în play-out, având în acest moment în clasamebt doar 13 puncte.

Citeşte şi Ce măsuri au luat ANAD şi AFAN după cazurile de dopaj de la Astra: ,,E nevoie de o educaţie mai mare în sensul ăsta”

 

matricardigheorgheastra giurgiuGRAOVACHermannstadtmerloirealitatealiga 1