Astăzi e ziua decisivă pentru Dinamo? Fanii fac presiuni asupra lui Ionuț Negoiță

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 09 iulie 2020, ora 15:23,
Ionuț Negoiță
Ionuț Negoiță

Patronul lui Dinamo continuă să aștepte o ofertă bună pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al clubului. 

Iar cum spaniolii nu au făcut încă pasul decisiv pentru a-l convinge pe omul cu banii de la Dinamo, fanii câinilor speră în continuare că ei vor fi cei aleși. Reprezentanții suporterilor așteaptă să semneze un memorandum care ar pregăti transferul acțiunilor către asociația DDB în termen de 30 de zile.

„Am pus pe hârtie un memorandum de înțelegere pe care i l-am înaintat domnului Negoiță. Acum trebuie să îl semnăm. Acesta cuprinde clauzele și pașii, am putea spune că punem un picior în club cu acest memorandum.

Noi vom declanșa pe marginea lui un audit final care să ducă la achiziționarea clubului de către suporteri. Din momentul în care îl semnăm, în 30 de zile putem deveni proprietari ai clubului. Odată cu semnarea acestuia, lucrurile vor fi mult mai clare”, a explicat situația Andrei Gerea, membru în programul socios DDB.

Conform gsp.ro, vineri ar trebui ca Ionuț Negoiță să aibă și discuția finală cu grupul de oameni de afaceri spanioli care și-au anunțat interesul pentru preluarea grupării din Ștefan cel Mare.

CITEȘTE ȘI –>> Nu mai e niciun dubiu! Toată lumea pariază pe Reghecampf: ”Va veni sută la sută”

ionuț negoițăvânzare clubdinamoddbgrup de investitori spanioli