Bogdan Andone a anunțat că Alex Ioniță este de negăsit de trei zile!
Fotbalistului i-a expirat împrumutul la Universitatea Craiova, iar după ce transferul său la Rapid a fost ''deturnat'', acesta a primit permisiunea să se antreneze cu Astra.
Totuși, chiar dacă s-a pregătit cu giurgiuvenii pentru o zi, Bogdan Andone a surprins pe toată lumea: a explicat că nu mai știe absolut nimic despre mijlocașul de 25 de ani!
''Acum, să vă spun 100% în momentul ăsta nu am nicio certitudine. El am înțeles că a avut o hârtie pentru 24 de ore ca să se antreneze cu noi. A fost în acea zi la antrenament dar lucrurile nu s-au rezolvat în ziua respectivă. Din ziua aceea nu l-am mai văzut, nu știu exact care e situația lui.
Am înțeles că a făcut o săptămână de pauză în București, după perioada de pregătire de la Craiova, a stat o săptămână fără antrenament, a făcut o zi cu noi, iar de trei zile nu l-am văzut. A venit în ziua aceea la antrenament, credeam că lucrurile se vor rezolva, a făcut antrenament cu echipa rămânând ca a doua zi să vină, să îi facem un program suplimentar de antrenament, să ajungă din urmă echipă, dar nu a mai venit'' a declarat Bogdan Andone.
450.000 de euro este cota de piață a lui Ioniță, potrivit transfermarkt.com.
În actuala ediție de campionat, acesta a bifat 10 apariții pentru Universitatea Craiova, în toate competițiile, însă nu i-a convins pe oficialii din Bănie să îl transfere definitiv.
Fotbalistul de 25 de ani a marcat un singur gol pentru olteni, în Cupa României.