Asaltul vikingilor: „Meciul cheie, la Bucureşti!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 09 septembrie 2019, ora 11:28,
suedia norvegia
suedia norvegia

Suedia a remizat cu Norvegia, scor 1-1, însă rămâne pe locul al doilea în grupă cu patru meciuri rămase de disputat.

„Vikingii” sunt conştienţi că partida de la Bucureşti, cu România, va fi decisivă în lupta pentru ocuparea locului al doilea în grupă. Suedia ar putea fi avantajată şi de o remiză pe Arena Naţională.

„În România se va juca partida cheie” – a declarat fundaşul Mikael Lustig după remiza cu Norvegia.

Norvegia, cu un punct mai puţin decât tricolorii, este într-o situaţie mai complicată: „E posibil să fim obligați să batem și Spania, și România” – a fost socoteala selecţionerului Lars Lagerback.

România a pierdut confruntarea cu Suedia, scor 2-1 în favoarea scandinavilor. În Norvegia, tricolorii au obţinut o remiză, scor 2-2.

România – Norvegia se joacă pe 15 octombrie, de la ora 21:45, iar România – Suedia este programat pe 15 noiembrie, de la aceeași oră.

 

 

romanianorvegiaeuro 2020preliminariisuediaremiza