„Așa trebuie să îl iei pe Gigi Becali”. Comportamentul recomandat noilor veniți de către un fost jucător al roș-albaștrilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 31 ianuarie 2020, ora 11:06,

Emil Ducu Ninu a îmbrăcat tricoul vicecampioanei în urmă cu mai bine de zece ani în epoca în care Gigi Becali avea aceeași influență la echipă așa cum se întâmplă și astăzi. 

Într-un interviu acordat pentru TelekomSport, fostul fundaș dezvăluie care a fost relația sa cu latifundiarul din Pipera.

„Eu cu domnul Becali nu am avut nicio problemă. Adică şi când am plecat de la el, şi când am venit, am vorbit deschis. Mie mi-a fost tot timpul un om plăcut. Dacă încerci să vorbeşti cu el şi eşti deschis şi nu încerci să îl iei pe la spate, să îl duci cu zăhărelul o să ai o relaţie bună cu el. Acum toţi cei care se duc acolo ştiu că trebuie să joace bine ca să rămână în echipă. Şi cred că domnul Becali când face asta, face pentru că aşa consideră el. Dar nu cred că nu se sfătuieşte cu un antrenor sau cu cei din jur” crede Ducu Ninu.

Fostul fotbalist, în vârstă de doar 33 de ani spune că roș-albaștrii trebuie să treacă peste presiunea cuceririi titlului după o pauză de cinci ani.

”Nu există să nu fie presiune. Dacă nu există presiune, nu vei avea rezultate. Dacă cineva spune că nu am jucat bine din cauza presiunii, mie mi se pare că este o scuză. În afară sunt presiuni mult mai mari. În afară, la fiecare meci, preşedintele vine în vestiar. Şi îţi spune: „Trebuie să câştigăm!”. Asta ce înseamnă, că nu mai joci? Nu. Doar că noi, românii, ne-am complăcut în situaţia că pune presiune pe mine şi de aia nu joc bine. Nu are nicio legătură” încheie fostul jucător de la FCSB.

CITEȘTE ȘI –>> ULTIMA ORĂ | Moment istoric la Dinamo! Actul care schimbă totul în Ștefan cel Mare. Suporterii se implică

fcsbrelatiegigi becaliducu ninu