Arlauskis a fost dat afară de la Al Shabab! Goalkeeper-ul poate semna cu orice echipă

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 07 februarie 2021, ora 09:47,
arlauskis cfr cluj
arlauskis cfr cluj

Portarul lituanian în vârstă de 30 de ani, Giedrius Arlauskis, a plecat de la formația din Arabia Saudită, Al Shabab, după doar câteva luni petrecute în zona Golfului!

Unul dintre cei mai importanți jucători din angrenajul CFR-ului în ultimii ani, portarul Giedrius Arlauskis, și-a încheiat aventura la Al Shabab, după doar șase luni de la semnarea contractului.

Sursa foto: Giedrius Arlauskis/Twitter

Motivul pentru care arabii s-au decis să întrerupă înțelegerea cu lituanianul este cel legat de regulamentul impus de către Federația de Fotbal din Arabia Saudită, care nu permite legitimarea a mai mult de șapte străini la o echipă. Astfel, Arlauskis a fost sacrificat de către club, iar la formația saudită a ajuns nigerianul Ighalo, un atacant care a mai jucat şi pe la Manchester United.

Plecat de la CFR Cluj în vara anului trecut, Arlauskis a bifat doar 9 prezențe în tricoul celor de la Al Shabab, formație la care a ajuns liber de contract de la fosta campioană a României.

1.500.000 de euro este cota de transfer a lui Giedrius Arlauskis, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Goalkeeper-ul a reușit să își treacă în palmares 5 titluri de campion al Ligii 1 ( 3 cu CFR Cluj, unul cu FCSB și unul cu Unirea Urziceni).

Citește și ULTIMA ORĂ | CFR Cluj i-a găsit înlocuitor lui Djokovic! Ce jucător important va ajunge sub comanda lui Edi Iordănescu

al shababrealitateaarlauskisliber de contract