Arina Sabalenka dezvăluie că nu mai forma un cuplu cu Konstantin Koltsov

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat joi, 21 martie 2024, ora 08:52,
koltsov
koltsov

 

Arina Sabalenka a avut pe Instagram o primă reacţie, miercuri seară, după moartea lui Konstantin Koltsov, survenită luni la Miami. Jucătoarea belarusă a vorbit despre o „tragedie inimaginabilă” şi a confirmat că ea şi Konstantin Koltsov nu mai formau un cuplu.

„Moartea lui Konstantin este o tragedie inimaginabilă şi chiar dacă nu mai eram împreună, inima mea este frântă. Vă rog să respectaţi intimitatea mea şi a familiei sale în aceste momente dificile”, a scris ea la Instagram Story.

Arina Sabalenka urmează să debuteze vineri, în turul doi la Miami, când va evolua cu spaniola Paula Badosa, una dintre cele mai bune prietene ale sale din circuit.

Moartea fostului jucător de hochei pe gheaţă din NHL Konstantin Koltsov, iubitul jucătoarei belaruse de tenis Arina Sabalenka, este tratată ca o „aparentă sinucidere”, a anunţat, marţi, poliţia din Miami-Dade.

Konstantin Koltsov, care a jucat în NHL, campionatul nord-american de hochei pe gheaţă, a avut trei copii cu soţia sa, Iulia, de care a divorţat în 2020, înainte de a începe o relaţie cu Arina Sabalenka.

El avea 42 de ani.

Konstantin Koltsovarina sabalenka