Argăseală, despre disputarea meciurilor din Liga 1 fără spectatori: „Suntem obișnuiți”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 23 mai 2020, ora 14:02,
FCSB
FCSB

Valeriu Argăseală, președintele clubului FCSB, a declarat că gruparea roș-albastră nu va avea nicio problemă să joace fără spectatori, deoarece este obișnuită, disputând meciuri cu porțile închise și în trecut.

Liga 1 se va reluat de la 13 iunie, a anunțat Răzvan Burleanu, însă suporterilor nu le va fi permis accesul pe stadioane.

„Suntem obişnuiţi, noi am mai jucat fără spectatori pentru că am fost suspendaţi. Acum câţiva ani am jucat fără spectatori. Este o situaţie pe care trebuie să o acceptăm. Sper că este de scurtă durată pentru că văd că sunt din ce în ce mai multe măsuri de relaxare. Vom fi afectaţi de lipsa spectatorilor. Lipsa lor ne lipseşte și de nişte venituri”, a spus Valeriu Argăseală, în cadrul ReStart Sport Summit.

Jucătorii FCSB se află acum în cantonament la baza sportivă din Berceni. Acești au fost testați în două rânduri pentru coronavirus. Toți jucătorii au fost declarați sănătoși.

„După data de 15 au fost aduşi toţi în cantonament, li s-a făcut testarea. Din fericire, toţi au ieşit negativ. Au fost luate toate măsurile pentru e preîntâmpina o infectare dacă va fi cazul. Au răspuns foarte bine la solicitările pe care le-au avut antrenorii şai ceilalţi din staff. Au făcut şi cea de a doua testare, pentru că au trecut cele 7 zile. Sperăm ca de la 1 să ne reunim toată echipa şi să mergem pentru meciuri amicale sau antrenamente tactice, iar pe 13 să începem să jucăm în Liga 1”, a mai spus Valeriu Argăseală.

liga 1fcsbvaleriu argăseală