„Ar fi un atac mortal la CFR!” Ce spune Iuliu Mureșan despre supertransferul pregătit de campioană

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 25 iulie 2019, ora 07:59,
iuliu-muresan
iuliu-muresan

Lacina Traore va semna cu CFR Cluj, iar fostul președinte Iuliu Mureșan, în mandatul căruia campioana l-a vândut pe ivorian cu un profit uriaș, crede că echipa lui Dan Petrescu va avea un atac de nivel european. 

CFR Cluj l-a cumpărat pe Traore în 2008 pentru numai 50 de mii de euro și l-a vândut după trei ani pentru 6 milioane de euro la Kuban Krasnodar.

S-a transferat apoi la Anji pentru 18 milioane de euro, după care AS Monaco l-a transferat, pentru zece milioane de euro.

Traore este un jucător care și-a făcut treaba foarte bine, pe care l-am vândut cu profit mare la perioada respectivă. Este un jucător adus de nicăieri, care a confirmat.

În ultimii ani nu a avut pe cineva care să îl țină concentrat pe fotbal, dar Dan Petrescu este omul potrivit. Alături de el, nu va avea egal. Mai mult, alături de Țucudean, ar fi un atac mortal, perfect pentru orice echipă din Europa. Traore e jucător senzațional și într-un singur picior”, a spus fostul președinte Iuliu Mureșan la TV Digi Sport.

Fostul oficial al clujenilor a comentat rezultatul obținut de campioana României în prima manșă cu Maccabi Tel Aviv, în 1-0, la Cluj.

S-a prezentat foarte bine, a fost foarte bine pregătită de Dan Petrescu, din nou punctele forte au fost faza de apărare și fazele fixe. Rezultatul a fost normal, păcat că nu au reușit să mai înscrie, dar oricum e un scor bun de calificare, fără gol primit. Va fi greu în retur, dar eu cred că se va califica CFR.

Maccabi are jucători de calitate, care și-au arătat colții de câteva ori, este normal la nivelul ăsta, dar nu este peste CFR. Astana nu a fost nici măcar aproape de CFR. Maccabi este peste Astana, dar nu peste CFR”, a explicat Mureșan.

lacina traoreiuliu mureșancfr cluj