Apare în sfârşit sistemul VAR în Liga 1? ,,S-a finalizat discuţia pentru echipamentul VAR”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 30 octombrie 2020, ora 10:31,
ce-este-noul-sistem-var
ce-este-noul-sistem-var

Implementarea sistemulul VAR în Liga 1 pare să fie o variantă palpabilă în viitorul apropiat, după cum anunţă oficialii fotbalului românesc.

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre implementarea sistemului de asistenţă video în Liga 1. Acesta spune că cel mai devreme ar putea fi implementat la finalul sezonului regulat, dar există şi varianta pesimistă în care am putea vedea VAR în Liga 1 abia din sezonul 2021-2022.

Ştefan mai susţine că arbitrii ar avea nevoie de o pregătire în prealabil de aproximativ opt luni de zile.

„Cel mai bun scenariu – play-off/play-out. Cel mai rău –  începutul sezonului următor. Am vorbit cu domnul Nicoară (n.r – reprezentantul companiei deținătoare de drepturi TV), și-a respectat toate angajamentele, a plătit toate ratele la timp. Mai există o rată în decembrie.A finalizat discuția legată de echipamentul VAR.

Liga a avut o discuție cu reprezentații CCA, ar fi nevoie de 8 luni pentru pregătirea lor, însă am înțeles că există posibilitatea să se coboare această durată la un termen mai rezonabil. Există niște pași stabiliți de FIFA, nu aș vrea să vorbesc în locul celor de la CCA. Din perspectivă tehnică, suntem gata să implementăm VAR-ul în Liga 1”, a declarat Justin Ştefan la Digi Sport.

Citeşte şi VIDEO | Doar remiză pentru CFR în meciul cu Young Boys! Fericirea a durat doar 7 minute pentru Petrescu

realitateaVARstefanliga 1cca