Apărarea a clacat. Notele tricolorilor după meciul cu Germania

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 28 iunie 2019, ora 10:46,
romania-germania
romania-germania

Cifrele semifinalei dintre România şi Germania arată o partidă total echilibrată. Defensiva tricolorilor a clacat însă în partea a doua a meciului, atunci când adversarul a pus stăpânire pe joc.

După o primă repriză aproape perfectă a tricolorilor, care au fost aproape de 3-1 prin Puşcaş, nemţii au redobândit controlul partidei în repriza a doua.

Dacă în meciurile din grupă, cu Croaţia, Anglia şi Franţa oamenii din apărarea lui Mirel Rădoi au avut printre cele mai bune ratinguri, acum defensiva tricolorilor a părut punctul nevralgic. Realitatea se reflectă şi în notele pe care site-urile de specialitate le-au acordat după partidă.

Conform whoscored.com, cei mai buni jucători ai României au fost Puşcaş (7.9) şi Andrei Ivan (7.4). Paşcanu a greşit la primul gol al Germaniei, apoi la lovitura liberă din care Germania a preluat conducerea. A primit 4.1 la finalul partidei.

Din tabăra Germaniei, Amiri a fost notat cu 10, iar Waldschmidt cu 9.3.

România – Germania s-a încheiat cu 50%-50% raportul posesiei şi cu 7-6 în favoarea Germaniei raportul şuturilor pe spaţiul porţii. Tricolorii au avut şapte cornere, faţă de cele trei obţinute de adversarii lor. 

romaniagermanianotele tricolorilorsemifinalaeuro 2019