Anunțul făcut de CNI în privința stadionului Giulești! Când va fi inaugurată noua arenă a rapidiștilor

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 20 octombrie 2020, ora 15:36,
stadion rapid
stadion rapid

Lucrările de la stadionul Giulești prind contur pe zi ce trece, astfel că finalizarea lucrărilor este din ce în ce mai aproape!

Arena din Giulești se află alături de alte două stadioane din București, în procesul de modernizare pentru turneul final EURO 2020, care a fost reprogramat pentru anul viitor.

Compania Națională de Investiții a postat în urmă cu câteva ore, fotografii cu noua arenă a rapidiștilor și a prezentat stadiul lucrărilor din acest moment de la arena giuleșteană.

Vești bune la început de săptămână! Vă prezentăm noi imagini cu arena din Giulești, unde lucrările de execuție sunt în plină desfășurare, lucrându-se intens atât la interior, cât și la exterior. A fost finalizată structura metalică a acoperișului de cele două peluze și de la tribuna a doua, iar în prezent se lucrează la structura metalică a acoperișului de la tribuna 1 și la zonele de interior.„,s-a arătat în postarea celor de la CNI.

Citește și Acuzații dure pentru Gabriela Szabo: “S-a șters la fund cu prestigiul acestui club!”. Reacția legendei a venit imediat

Directorul de investiții al CNI, Adrian Cefalan, a declarat în urmă cu puțin timp că data finalizării arenei din Giulești va fi contractual vorbind, în prima parte a anului viitor. Cefalan a mai menționat și că odată cu finalizarea lucrărilor, arena va intra în posesia Clubului Sportiv Rapid București, care va putea începe programarea evenimentelor sportive.

Precizăm faptul că pentru stadionul Giulești “Valentin Stănescu”, contractual, termenul de finalizare a lucrărilor este primul trimestru al anului 2021.

Dupa efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, CNI va preda obiectivul de investitii catre Clubul Sportiv Rapid Bucuresti, beneficiarul final, în sarcina căruia cade exclusiv programarea evenimentelor sportive.”

Detaliile proiectului arenei din Giulești:

  • capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor)
  • preţ nou- 39.499.366 milioane de euro
  • nivel de clasificare UEFA- 4
  • suprafaţa totală înierbată va fi de 120X80 m (inclusiv suprafaţa de gardă)
  • complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet,
  • atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice
  • spaţii de cazare pentru sportivi
  • spaţii de alimentaţie publică
  • spaţii administrative

Citește și ”Procurorul” râde de Aleix Garcia: ”Să nu fi fost pe la berăria din peluză!”

stadion giulestiliga 2cnirealitatearapid