Anunțul celor de UTA Arad cu privire la accesul fanilor la meciul cu Gaz Metan: ”Suntem pregătiţi”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 14 mai 2021, ora 15:10,
suporteri-uta-arad-1
suporteri-uta-arad-1

Anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis cu privire la revenirea suporterilor pe stadioane a declanșat un val de bucurie în fotbalul românesc.

Una dintre echipele din Liga 1 care a primit cu brațele deschise vestea dată de șeful de stat este UTA Arad, care a anunțat că suporterii vor putea intra pe stadion la meciul cu Gaz Metan, iar prioritari vor fi cei abonați.

„Ne bucură perspectiva revenirii fanilor pe stadion, în urma anunţului  preşedintelui Klaus Iohannis.

Suntem pregătiţi să organizăm accesul abonaţilor la partida de duminică, 16 mai 2021, ora 14:00, dintre AFC UTA Arad şi Gaz Metan Mediaş, cu respectarea protocolului sanitar impus.

Vom reveni cu detalii referitoare la accesul pe stadion al abonaţilor imediat după publicarea Hotărârii de Guvern privind acest aspect, în Monitorul Oficial”, se arată în anunțul clubului UTA Arad.

UTA Arad va juca în compania celor de la Gaz Metan Mediaş, duminică, de la ora 14.00, în etapa a opta a play-out-ul Ligii 1.

CITEȘTE ȘI –>> Anunțul lui Klaus Iohannis care îi bucură pe suporteri! Din 15 mai, liber pe stadioane

anuntrealitateauta aradklaus iohannissuporteri stadion