Anunț important pentru fanii FCSB! Dică: „S-a stabilit să jucăm la Piteşti”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 15 noiembrie 2018, ora 20:35,
Nicolae Dică
Nicolae Dică

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a anunțat că oficialii roș-albaștrilor au ajuns la un acord pentru a disputa meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti. Arena Națională a fost închisă pentru următoarele luni, pentru refacerea gazonului.

Fanii echipei FC Argeș au protestat pe site-urile de socializare, nefiind de acord cu această mutare. În schimb, primarul orașului Pitești, Constantin Ionică, este interesat să închirieze stadionul către FCSB.

În următoarele trei meciuri de pe teren propriu, FCSB va înfrunta Gaz Metan Mediaș, FC Viitorul și CFR Cluj.

După discuţiile pe care le-am avut în aceste zile, la Piteşti jucăm. Eu am vorbit cu domnul primar, am vorbit cu preşedintele clubului, cu domnul Gentea. Am căzut de acord! S-a vorbit de la noi, de la club. Domnul Argăseală a vorbit cu cei din conducerea de la Piteşti, s-a stabilit să jucăm la Piteşti.

Nu văd de ce ar fi o aşa mare problemă, pentru că am mai jucat acolo. Am jucat cu 10.000 de suporteri, cu stadionul aproape plin. Eu m-am gândit să mergem acolo, la Piteşti, pentru că, din punctul meu de vedere… OK, chiar dacă nu este echipa fanion a oraşului în prima ligă… Suporterii din Piteşti ar merita să vadă şi meciuri de Liga 1, pentru că acolo, într-adevăr, au fost fotbalişti mari care au jucat pe acel teren, dar vine Steaua, cea mai bună echipă din România.

Să vedem cât va dura refacerea gazonului pe Arena Naţională. În funcţie de cum se va termina cu Arena Naţională. E clar că, atunci când joci numai în deplasare, ne este greu. Dar nu avem ce să facem. Asta-i situaţia, nu trebuie să ne găsim un alibi. Oriunde jucăm, trebuie să câştigăm meciul„, a spus Dică la Telekom Sport.

În urmă cu trei ani, FCSB mergea la Pitești, pe când echipa era antrenată de Mirel Rădoi și mai apoi Laurențiu Reghecampf. În total, FCSB a jucat la Pitești șase meciuri în calitate de echipă gazdă.

arena nationalafcsbteren propriunicolae dicădicameciuri de acasastadionliga 1piteşti