Anunț important al Simonei Halep! Ce decizie a luat pentru sezonul 2020

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 29 septembrie 2019, ora 16:02,
halep-conferinta
halep-conferinta

Simona Halep a anunțat că va juca la dublu mixt în primele trei turnee de Mare Șlem din 2020, cu scopul de a se pregăti pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Românca are ca obiectiv câștigarea unei medalii, alături de Horia Tecău.

Halep (28 de ani) a jucat doar trei meciuri la dublu mixt în întreaga carieră și are un bilanț de două victorii și o înfrângere.

Horia Tecău a declarat că ar face un parteneriat foarte bun alături de Simona Halep în proba de dublu mixt de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Cei doi au în gând o medalie în 2020.

Horia Tecău, alături de Florin Mergea, a cucerit medalia de argint în proba de dublu la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (Brazilia), în 2016.

Vreau să joc la Jocurile Olimpice inclusiv la dublu mixt. De aceea, am decis că în 2020 voi participa la dublu mixt în toate turneele de Mare Șlem. Nu am stabilit încă partenerul.

Este adevărat că m-am înscris la US Open în acest an, apoi m-am retras. Dar voi juca anul viitor la Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.

Să joc pe iarbă la dublu mixt este mai periculos, pentru că suprafața e dură și poți să te accidentezi… mai ales având în vedere serviciul bărbaților. Dar anul acesta totul a fost minunat pentru mine la Wimbledon, așa că am realizat că pot obține rezultate importante și pe iarbă„, a spus Simona Halep, citată de site-ul breakpoint.com.

În acest moment, Simona Halep ocupă locul 177 în clasamentul WTA la dublu. Horia Tecău (34 de ani) se află pe locul 21 în ierarhia ATP la dublu.

simona halepJocurile Olimpicetokyo 2020roland garrosus openmare slemwimbledonaustralian openHalepdublu mixt