Anunț-bombă! llie Năstase divorțează pentru a cincea oară! „Nu și-a schimbat comportamentul, era agresiv verbal”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 04 mai 2020, ora 20:25,
Ilie Năstase
Ilie Năstase

Fostul tenismen Ilie Năstase (73 de ani) va fi protagonistul celui de-al cincilea divorț, după ce s-a despărțit de Ioana Simion (44 de ani). Motivul ar fi comportamentul agresiv al lui ‘Nasty’.

Cununia civilă între Ilie Năstase și Ioana Simion a avut loc în vara anului trecut. Recent, Năstase declarase că vrea să facă și cununia religioasă în 2020.

Ilie Năstase va ajunge la cinci divorțuri, la fel cum are cinci titluri de Mare Șlem în carieră (două la simplu și trei la dublu).

Ioana și Ilie nu mai sunt împreună. S-au despărțit de mai bine de două săptămâni. Nu s-au mai înțeles deloc în ultima perioadă, deși ea a tras foarte mult să salveze această căsnicie. I-a dat multe șanse lui Ilie, însă el nu și-a schimbat comportamentul. Se pare că se certau foarte des, iar el era agresiv verbal. Reproșuri, jigniri. Probabil că se putea ajunge la situații mai grave, așa că Ioana a decis să nu mai formeze un cuplu.

Vorbește rar cu el, de 1 mai s-a văzut cu el, l-a invitat la masă, la părinții ei, pentru că se simțea aiurea față de ei, dar și de el, să îl lase singur în apartament. Nu mai sunt șanse de împăcare. Ioana e decisă să divorțeze„, a precizat un apropiat al cuplului, pentru Click.

Ilie Năstase și Ioana Simion s-au cunoscut pe 8 august 2018, la mare. Tot în 2018, Ilie Năstase a divorțat de Brigitte Sfăt, după 8 ani de mariaj presărat cu mai multe scandaluri.

Fostul lider mondial ATP a mai fost căsătorit cu Domique Grazia (model franco-belgian), Alexandra King (actriță americană) și Amalia Teodorescu.

ilie năstaseIoana Simiondivorțcununie