Anunț-bombă! Doi tenismeni importanți au fost suspendați pentru dopaj

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 ianuarie 2020, ora 21:55,
tenis
tenis

Tenismenii Nicolas Jarry (Chile, locul 78 ATP) și Robert Farah (Columbia, locul 1 ATP la dublu) au fost suspendați provizoriu după ce au fost depistați pozitiv în cadrul unor controale antidoping efectuate spre finalul sezonului trecut.

Jarry (24 de ani) a ieşit pozitiv la Ligandrol şi Stanozolol, două substanţe interzise de Agenţia Mondială Antidoping.

Testarea s-a efectuat pe 19 noiembrie 2019, cu ocazia participării lui Jarry la Cupa Davis cu echipa statului Chile, informează Federația Internațională de Tenis (ITF).

Nicolas Jarry a menţionat că a luat suplimente alimentare fabricate în Brazilia, la recomandarea medicului.

Nivelurile acestor substanţe depistate sunt atât de scăzute încât nu puteau să mă ajute în vreun fel la creşterea performanţei. Vreau să precizez că nu am luat niciodată în mod intenționat vreo substanţă interzisă şi sunt total împotriva dopajului. În zilele următoare voi încerca să aflu de unde au provenit aceste substanţe pentru a putea clarifica total situaţia.

Vreau, pe lângă a-mi demonstra nevinovăţia, să folosesc ceea ce mi se întâmplă ca exemplu pentru toţi sportivii tineri, pentru ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple niciodată„, a scris tenismenul chilian pe Instagram.

Columbianul Robert Farah, liderul clasamentului mondial ATP de dublu, a fost depistat pozitiv pe 17 octombrie 2019, cu steroidul Boldenon.

View this post on Instagram

Hoy vamos de Wimby ? . . . #thenextlevel

A post shared by robertfarah (@robertfarah) on

Farah (32 de ani) a fost testat în afara competiţiilor, după turneul ATP Masters 1000 de la Shanghai.

Tenismenul columbian a dat vina pe un sortiment de carne columbiană, care ar conţine această substanţă incriminată.

În urma acestor decizii, Jarry și Farah nu vor putea să participe la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, programat la Melbourne în perioada 20 ianuarie – 2 februarie.

suspendarefarahtenismenatprobert farahitfdopajjarrynicolas jarry